Cu bicicletele prin satele fortificate

Am ajuns intr-o dupamasa de vineri „acasa”. Oricat ma stradui sa ii gasesc un alt apelativ acestui loc, nu reusesc sa il numesc mai bine de atat. Intr-o gradina imensa, cu zmeura, coacaze, liniste si mult bun gust, se afla locul nostru de regasire: Bike check inn!

Si daca tot ne-a inspirat, am adus cu noi si bicicletele sa le punem putin la treaba!

Un domn cret si simpatic este (cred) bucatarul iscusit al locatiei. Exista un meniu stabilit de ei pentru cele 3 perioade ale zile: mic dejun, pranz si cina (micul dejun e inclus in pretul cazarii). Tu poti sa alegi sa servesti mesele aici sau in alta parte. La cerere, am primit si paste pentru copii.

Cina de vineri a fost asa:

1. Aperitiv, la alegere intre hummus si burrata

2. Fel principal: pulpa de porc la cuptor pe pat de bulgur cu morcovi caramelizati

Doar vreau sa va starnesc papilele gustative, ca noi am fost fascinati de mancare!

Sambata dupa micul dejun am pornit prin cele 28 de grade spre Viscri, pe biciclete. Inceputul drumului a fost anevoios, pana ne-am obisnuit cu greul si a devenit placere 😇

Am parcurs 16 kilometrii dus intors. Dusul pe urcare, intorsul, evident,  pe coborare. Perfect cum s-ar spune!

Viscri e o asezare micuta inaintea careia se termina asfaltul si timpul parca sta in loc. Probabil si zona si casa printului Charles au ajutat satucul sa devina ceea ce este astazi, cert e ca are o alta perspectiva.

Punctul culminant a fost biserica fortificata, in interiorul careia un muzeu dezvaluie vesminte si obiecte de mobilier vechi. Iar de sus, din turn, se pot admira casutele albastre cu ferestre mici si flori colorate.

Petra s-a distrat copios tot urcand printr-o parte si coborand printr-alta.

Dupa tur am facut o pauza intr-un loc de tihna, la o socata cum doar la tara se poate savura! Cand se plecam, la picioarele noastre a aparut o mogaldeata blanoasa de 2 luni, pe care am indragit-o si smotocit-o instant. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu efectiv salivez de placere cand vad un animalut dragut! Cred ca fiimea imi seamana, dar nu am intrebat-o ea prin ce stari trece, doar m-am straduit sa o conving sub toate formele ca trebuie sa plecam, dar mai ales ca trebuie sa plecam fara catel.

La pranz am servit o ciorba de legume, risotto cu galbiori si un somn. Toti 3. Unii de la pedalat, altii si fara 😆

La trezire, revergorati si cu forte proaspete, am pornit spre Racos. Aici ne-am propus sa vedem complexul geologic si castelul Sükösd-Bethlen.

Pe platoul vulcanului stins se filmeaza un serial, deci nu am avut acces, desi era primul pe lista!

Lacul de smarald l-am prins cu soarele coborand dupa zidul de bazalt ce il strajuieste. E un lac acumulat prin apa de ploaie intr-o fosta cariera. Culoarea lacului i-a dat si numele: de smarald!

Regret nespus ca nu am incercat totusi sa mergem si la vulcan! Poate data viitoare!

La final am coborat in sat si am apucat sa vedem si castelul la ora inchiderii (ora 20:00).

Se percepe o taxa modica la intrare, ceea ce e semn bun: cineva are grija de constructia din 1636! Pentru o fetita care isi doreste, ca oricare alta, sa fie printesa, e un loc in care imaginatia prinde culoare. Intrebarile curg lant si noi e necesar sa fim cu raspunsurile pe tava.

Ajunsi inapoi la „Bike check in” am servit o cina delicioasa, am privit copii alergand si luna dansand si sub influenta unui vin ne-am pregatit usor sa pornim in lumea viselor.

A doua zi dimineata planul era sa mergem pana in Crit si apoi spre casa. Doar ca un eveniment nefericit ne-a schimbat planurile. Petra a fost „zgariata” de dintii unui caine. Am trecut prin niste stari extrem de ciudate, parca cineva imi rupea bucati de carne de pe tot corpul. Pana am vazut ca fata ei e doar usor zgariata si nu sfasiata, am suferit intens. Cateva secunde a durat calvarul, dar a fost ingrozitor! Ea s-a speriat teribil, am crezut ca nu se va mai apropia de caini, dar m-am inselat. E putin mai precauta, dar iubirea pentru animale a ramas.

Eu, un copil care se gudurea pe langa orice caine, pisica,iepure,rata sau gasca intalnea pe drum, stiu ca animalele pot sa fie imprevizibile, dar totusi nu puteam sa nu le iubesc. Imi este foarte greu sa inteleg de ce a muscat-o cainele, dupa ce doua zile s-au jucat si harjonit, dar sunt convinsa ca nu a fost un act intentionat, ci mai degraba s-a aparat. Imediat dupa ce s-a produs incidentul, cainele si-a bagat coada intre picioare si s-a facut mic. Mi-a fost clar ca isi regreta fapta si totusi era vorba de copilul meu.

E evident ca nu am mai mers nicaieri, ci am pornit spre casa. Ne-a lasat un gust amar evenimentul. Abia daca am scos cateva vorbe pe drum, desi Petra s-a linistit si noi la fel.

Sa va invatati copiii sa iubeasca animalele! Sunt convinsa ca acest caine avea o problema de sanatate si cum Petra l-a impins si tras, a simtit o durere si acesta a fost motivul pentru care a sarit la ea. Sunt impacata pentru ca inca isi doreste sa mangaie orice suflet intalneste si incerc sa ii explic cum pot mai bine ca sunt necuvantatoare si nu ne pot expune suferintele lor. Iar noi trebuie sa avem grija sa nu le provocam durere sau neplacere.