Vidra si Groapa Ruginoasa

A fost un an „plin” de valea Ariesului. Alex refuza sa mai mergem in directia aceea pentru macar cateva luni 😂 Stiu drumul ca in palma si-mi place! Desi nu sunt adepta reintoarcerii intr-un loc deja vizitat, valea Ariesului nu e un loc, ci o multitudine de atractii pe o arie mare. Care merita bifate pe rand, sa te poti bucura de fiecard in parte!

La Vidra fusesem in copilarie, dar amintirea locului era destul de stearsa.

Am pornit in directia aceea pentru Pensiunea Vidra de Sus, la care, spre tristetea noastra, nu am gasit cazare. Eu zic ca lucrurile nu se intampla pur si simplu si ca am gasit mai multa liniste si deconectare la „Dealul cu melci”. E o pensiune micuta, deschisa recent, cu bucatarie la dispozitia clientilor. Din curte auzi susurul caderii de apa a cascadei Pisoaia. Vin in vizita o ceata de caini si pisici la cersit de mancare si atentie. Unul dintre ei, cel mai urat fie vorba intre noi, i-a intrat adanc in pori Petrei. Atat de adanc incat era sa nu putem sa ne intoarcem acasa fara el. Am plecat in suspine si sughituri, cu un suflet de copil coplesit de prea mult drag.

 

E miros de balega, vacutele trec prin fata pensiunii dimineata spre pasune si seara pentru a se intoarce la ieslele lor, drumurile se intersecteaza si te conduc spre inima naturii oricare directie ai alege-o.

Pensiunea Vidra e singura din zona care serveste masa. Am fost in ambele zile sa luam pranzul la ei si in ambele zile am alergat dupa caprioare, ponei si iepuri. Toate sunt stranse armonios intr-o gradina imensa, exact la pensiune. E un fel de mini zoo in libertate, o mini ferma cu de toate. Pentru sufletele mici pline de iubire pentru necuvantatoare, nu poate exista un loc mai frumos de atat! Acesta e motivul pentru care cautam cazare la ei. Petra e in extaz cand e in mijlocul animalelor. Ar sta acolo o viata fara sa se plictiseasca!

Am ajuns vineri la pranz, iar dupa somnul de frumusete am explorat cascada si imprejurimile. Am gasit un vitel care isi astepta mama intr-o poarta si am asteptat-o si noi ca sa avem liniste. Era imperios necesar sa ne asiguram ca are mama, ca daca nu, bietul, sa vina cu noi acasa sa primeasca grija si iubire.

Am gasit un platou verde si umed plin cu branduse care straluceau in frumusetea apusului de soare. Am gasit Romania aceea tihnita, fara tehnologie si fara graba. Ne-am plimbat pe toate dealurile din jur, am luat temperatura cascadei din toate unghiurile, am hranit cu gratare ramase animalele dornice de joaca.

 

Sambata am facut traseul pana la Groapa Ruginoasa. Primul traseu umblat pe jos cap-coada de copilul nostru de 4 ani. Cu treptele naturii sub forma de pietre, radacinile iesite prin toate partile la suprafata parca sa ia aer, multe capcane am avut in cale si le-am depasit pe fiecare cu agilitate.

La final de drum se deschide o poienita si apoi dintr-o data sa surpa pamantul cat vezi cu ochii. Parca a inghitit mama natura ceva pretios in locul acela. Ceva ascuns si unic. Aceasta Vale Seaca creste in fiecare an, inghitind vegetatia de pe margini. Iti da o stare ciudata, un amestec de adoratie si teama. Parca in orice moment te poate inghiti si pe tine, dar in acelasi timp nu te saturi sa o privesti.

Nici un traseu nu e usor, dar mereu gasim ceva de analizat si un motiv intemeiat pentru a ne continua drumul. Ei bine, aici motivul era peisajul de la final: de neinchipuit pana nu il vezi cu ochii tai!

In aceiasi dupa amiaza am observat si tipicul caselor vechi la muzeul ”Avram Iancu”, aflat la 500 de metrii de pensiunea noastra. 

Avem o tara cum putine sunt! Si-avem si oameni care nu au plecat din ea tocmai pentru a o promova! Oameni care au venit in ajutorul nostru cu cazari inedite, cu sufletul lor tot pus in ceea ce fac!