Uncategorized

Planuri in vreme de covid

In marea majoritate a timpul sunt o impulsiva. Fara ratiune, reactionez instinctual cand vine vorba de o actiune care imi ia tot suflerul. 

Din fericire, in aceasta perioada am reusit sa raman responsabila. Probabil pentru ca am si un copil in grija, iar odata venit pe lume, acest copil mi-a schimbat multe prioritati.

Acesta e si motivul pentru care inca nu am bautut in cuie nici macar o idee a vacantei de vara din acest an.

Inainte de pandemie discutam de Peloponez in luna iunie si Alicante sau Malaga mai spre sfarsitul verii. Acum plutim de la o idee la alta, fara nimic concret in brate.

Cand scriu aceste randuri nu am siguranta unei deplasari aeriene. Nu sunt fricoasa, nu ma sperie deloc virusul un sine. Ce ma sperie sunt masurile care se pot lua din cauza lui.

Cand pornesti la drum cu masina personala, poti porni oricand spre oriunde doresti. Poti chiar si fugi spre casa fara sa astepti zborul de maine sau finalul concediului.

E primul an (de cand suntem trei) in care nu simt niciun fel de strangere de inima la gandul de a porni la un drum de peste 1000 de kilometrii. Ba, din contra, am din nou in sange adrenalina aventurii! Iar asta poate sa fie doar de bine! Nu simt ca s-ar fi inchis toate portile unei iesiri la mare. Metaforic vorbind, bineinteles! Granitele sunt deschise, suntem in acest moment liberi sa plecam spre destule destinatii. Ce ma tine acum in loc e controlul la oncologie din data de 13 iulie. Si in urma asteptarii ma simt oarecum ca un leu in cusca. As pleca acum si nu pot. Nu reusesc sa imi urmez instinctul.

Dincolo de instinct e si incertitudinea. Pe care pana de curand nu o prea bagam in seama. Ea exista si pana acum. Oricand se putea intampla ceva care sa ne strice planurile, sa ne trimita acasa, sa ne izoleze undeva. Daca suntem destul de realisti ca sa recunoastem. Nu traiam nici pana acum intr-o lume sigura, fara nici un risc sau intr-o bula plutitoare pe deasupra necazurilor.

Nu pot sa ma arunc cu capul inainte pentru ca nu ma arunc doar pentru mine. Responsabilitatea vietii mele e mult diminuata de cand am o viata in continua crestere alaturi. Siguranta ei e mai importanta ca orice instinct.

Tot rational vorbind, nu as merge la un hotel cu sute sau mii de oameni in el. Si cu atat mai putin in Romania.

Regulile de igiena trebuiau respectate si pana acum. Purtarea mastii e obligatorie pentru a ne putea desfasura normal activitatile zilnice. Mai departe fiecare dispune de liberul arbitru in ceea ce priveste credintele si atentia. Si aici ma refer la ce expune si cum expune media. Nu vreau sa fiu extremista sau sa ies in evidenta. Regulile trebuiesc respectate, e imperios necesar sa ascultam de autoritati in aceasta directie.

E un an perfect de schimbare a stilului de a calatori! E un an in care putem aloca putin timp si drumului pana la destinatie, deci aventurii. Imi asum ciondranelile, lipsa rabdarii in unele cazuri si opririle multiple pe care ar trebui sa le facem.

Anul trecut, de la drumul pana la mare nu am avut prea mari asteptari. M-am inarmat cu muuulta rabdare si am pornit. Dar a fost atat de bine! Chiar as putea sa spun ca a fost mai rabdatoare ca noi, adultii. Si sa nu credeti ca a vizionat desene, pentru ca, spre surprindere mea, nu a fost deloc nevoie de telefon. Deci se poate! E mai mare frica parintilor ca realitatea!

Prefer de sute de ori mai bine un drum mai lung spre o destinatia care sa ne incante, intr-un loc doar al nostru (apartament) decat imbulzeala dintr-un hotel. Si aici ma refer la hotelurile cu sute de camere, unde masa se ia in regim de all incllsive sau demipensiune. Unde, oricat ti-ai dori, nu ai cum sa pastrezi distanta. Unde, posibil sa nu se respecte regulile. Cand esti tu cu ai tai stii exact ce faci si in ce te bagi. Nu ai frica aparitiei unui caz in hotel si a nebuniei care urmeaza.

Asta simt eu acum. Asta imi doresc eu acum. E o parere impartiala, bazata pe experientele avute si e ok parerea ta sa fie alta! Ba chiar te rog sa o impartasesti si cu noi!

Ce sperante aveti voi de la aceasta vara? Incotro vreti sa o apucati? Ce va sperie? Mi-ar placea tare sa conversam un pic 🙂

Picioarele mele poarta dorul nisipului fierbinte si al valurilor molcome. Le e dor si de carari de munte sau de stradute pietruite si inflorite. Ar umbla necontenit sa descopere si sa traiasca noi experiente.

Papilele mele tanjesc dupa un crevete proaspat, incins in lamaie si asezonat cu un pahar de vin…

Toti porii imi sunt aviz de soare si liniste. As putea sa plec fara sa ma intorc cateva saptamani bune! M-as deconecta de la toata nebunia prin care trecem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *