Despre terapia cu radioiod

E un articol fără vreo legătură cu blogul. Nu e deloc despre călătorii, nu e nici măcar despre viata de părinte, ci despre o terapie necesara în stoparea avansării cancerului tiroidian.

Un articol pe care îl scriu aici pentru ca nu am unde altundeva. E despre mine, pentru ca am trecut prin asta. E pentru voi, cei care ați avut la fel de multe întrebări ca și mine, fără sa primiți răspunsurile necesare. Nu blamez pe nimeni, am fost acolo și am realizat ca e peste puterile medicilor care fac aceasta terapie sa aibă timp și de explicații. Știu, nu e o scuza, dar pacienții trebuie mai întâi tratați și abia apoi lămuriți, asta dacă are cine sa ii lămurească. Și ma refer aici la a avea, fizic, timp. Totuși, pacientul internat la oncologie e, oricum, cu inima strânsă și cu mii de gânduri. Astfel de răspunsuri pot fi exact ce are nevoie pentru putina liniște.

Sunt medic la rândul meu, dar fără nici o legătură cu oncologica. Lucrez în sistem privat, deci nici cu clinicile universitare nu am vreo tangenta. Dar am trecut prin asta. Și voi încerca să explic pe înțelesul oricui experienta mea. Ce am înțeles și trăit eu.

Am fost operata de doua ori, la 3 luni distanta. Din prima diagnosticul a fost de carcinom papilar. Doar ca a rămas un ganglion restant și marker ul tumoral (tiroglobulina) nu ieșea bine. Asa ca am ales, normal, sa se reintervina. Deci, în 4 noiembrie am fost operata din nou.

După extirparea completa a tiroidei și în condițiile în care tiroglobulina este în graficul celor de la medicina nucleara, se procedează la terapia cu radioiod.

La Institutul Oncologic din Cluj, unde am fost eu internata și mi s-a dat pastiluța de iod radioactiv, medicii, rezidenții, asistentele, sunt mereu pe fuga și totuși cu destulă răbdare pentru toată lumea. Nu se oferă prea multe informații și explicații decât în momentul în care echipa medicala e sigura ca nu va pune pacientul în alerta gratuit.

Am ajuns la ora 7:30 dimineața pentru internare. Am fost trimisa sa îmi fac analizele. La ora 8:30 m-au internat. Când analizele au fost gata, am fost chemata de către medicul de laborator sa mi se adminostreze doza de iod radioactiv stabilita atunci, pe moment, în urma analizelor. Cel puțin cam asta zic ei. Pot sau nu sa fiu de acord. Oricum e fără importanta. Ce contează e sa isi facă ei treaba bine. Și în asta am avut încredere.

Când am fost programata pentru internare, am primit o foaie cu ce aveam de făcut în ultimele 14 zile dinaintea internării. Respectiv, sa opresc administrarea de Euthirox și sa încerc sa ingurgitez cât mai puțin iod (sare iodata, fructe de mare și peste marin în principal). Asta pentru a ajuta ulterior iodul radioactiv sa se fixeze în celulele tiroidiene, celule care cu iod se ‘hranesc’.

In momentul în care am întrat în laborator, mi s-a prezentat un fel de conservă. Exact asa arata! Conservă care s-a deschis de vreo 3 ori, pana când a rămas un recipient de plumb, de dimensiunea unei gantere de 500 grame. Medicul mi-a dat un tub, mi-a spus ca trebuie sa îl atașez recipientului din plumb, sa îl ridic si sa ii dau drumul cu un pahar de apa spre tubul digestiv. În același timp, a făcut câțiva pași în spate, eu devenind radioactiva din momentul ingerari pastilei. Am făcut întocmai ce mi s-a spus, apoi m-am întors în salon.

Din acel moment știam ca eram nevoita, ba chiar obligata de propria mea conștiința, sa beau multe lichide, sa mestec guma și bomboane acrișoare.

Iodul se fixează în celulele tiroidiene restante (dacă ele mai exista) pentru a le extermina, incet și sigur. Dar se fixează și în glandele salivare și în rinichi. În consecință, guma și bomboanele acrișoare stimulează salivatia, iar lichidele rinichii.

Hainele purtate pe parcursul timpului petrecut în spital rămân acolo și se arunca. Lenjeria și pijamaua, puse într-un sac adus de acasă (nu știu dacă ei aveau sau nu saci) au fost legate bine și abandonate. Asta se cere! Ulterior, pe lenjerie am folosit absorbante, pentru liniștea mea sufleteasca.

In cele 24 de ore petrecute acolo am consumat 5 litrii de apa.

A doua zi ești chemat la un whole body scan (Un aparat asemănător cu cel de rezonanta magnetica). Te așezi pe spate pe jumătatea de sub tine a aparatului, iar cealaltă jumătate se plimba în jurul tău. Timp în care ți se spune sa nu te miști. Durează în jur de 5 minute. După aceasta scanare de corp, care se numește scintigrafie, cu un aparat special, îți testează radioactivitate a organismului. În funcție de rezultat, te lasă sau nu acasă. Eu am plecat a doua zi.

Având un copil sub 10 ani, am fost instruita sa păstrez distanta 4 zile. Respectiv, nu am mers acasă în cele 4 zile. Pentru ca fata de un copil de 3 ani și jumătate, oricât ți-ai dori tu, el nu va putea sa stea departe de mama lui. Fata de adulți nu mai reprezentam un pericol la momentul externarii.

Ce înseamnă mai exact pericol? Înseamnă că iodul radioactiv ataca celulele tiroidiene ale persoanelor aflate în imediata apropiere. În cazul în care contactul fizic este pe o perioada mai lunga de timp și susținut. Acele celule tiroidiene atacate de iodul radioactiv se vor transforma ulterior în celule maligne. În timp, evident.

Tot ce am scris aici e strict o părere personala, sunt evenimentele prin care eu am trecut și pe care se poate sa le fi trăit uneori nu doar rațional, ci și emoțional. Nu sunt în măsura sa dau sfaturi sau sa îmi dau cu părerea despre alte cazuri. Și nici nu o voi face.

Înainte sa ajung sa trăiesc tot ce am explicat mai sus, aveam multe întrebări și prea puține raspunsuri. Nu ma costa nimic sa scriu aceste lucruri. Sunt niște informații care pot liniști un suflet și asta e destul pentru mine.

Sănătate multa va doresc tuturor, indiferent dacă treceți sau nu prin asta!