Cum a fost la Papillon Belvil, in Turcia?

Periada 17-24 septembrie 2019

Locatia: Belek, Turcia

Temperaturi: 30-33° aer, 27-29° apa

Achizitionat prin agentie

Cat am asteptat acea zi de 17 septembrie! Si intr-un final a venit!

Eram cu bagajele in mijlocul casei, in pregatire, de cateva zile bune, atat de multa nerabdare salasluia in sufletul meu! Cam la fiecare vacanta incep pregatirile bagajului destul de repede,ce e drept! Nu din alte motive, ci pentru ca asa sigur imi ajung 4 zile ca sa imi amintesc orice as putea sa uit daca as face un bagaj in 4 ore.

Am rescris acest articol. In cel dintai scris am facut mai mult o comparatie intre Turcia si Spania, decat sa chiar scriu despre cum a fost la Papillon. Asta pentru ca nu am fost destul de impartiala. Iar al meu sot a avut grija sa imi atraga atentia. In prima faza nu i-am dat dreptate, dar odata asezata in pat, cu un copil dormind langa mine si ramasa in liniste cu gandurile mele, am ajuns si eu la aceiasi concluzie: nu era un articol care sa caracterizeze vacanta noastra la turci. Asa ca o iau de la 0.

17.09.2019. Aeroportul international Avram Iancu, din Cluj-Napoca. Ora 10:51

Debarcati din masina bunelului exact la terminalul plecari internationale. Forfota mare, entuziasmul la cote maxime. Petra abia astepta sa vada cum se plimba bagajele pe banda destinata special pentru ele si sa ii explicam a mia oara care e traseul lor in continuare. Urmatorul pas fiind explorarea aeroportului, evident. A trecut repede, am decolat, am aterizat, ne-am imbarcat in autocar pentru transfer. Va spun cu toata sinceritatea posibila ca nu imi amintesc deloc ce am facut in timpul zborului, cu ce ne-am ocupat timpul. De aici trag concluzia ca sigur nu ne-am luptat cu rabdarea. Sigur am lipit si-am citit si ne-am jucat cu busy bagul mult iubit. Zic sigur, pentru ca materialele necesare acestor activitati stau ascunse sub cheie pana in momentul in care pornim la drum 🙂

De la aeroport pana la hotel cred ca maxim 20 de minute a durat drumul!

Primul hotel la care avea sa opreasca autocarul pentru a lasa pasagerii era al nostru: Papillon Belvil!

O cladire miniona, fara turnulete si alte briz-brizuri (cum le numesc eu) adapostea receptia hotelului. Eu cu Petra am luat-o la pas, respectiv la carucior, ocolind cladirea. Piticotul nostru nu a dormit pe avion, in ciuda faptului ca era ora ei de somn, sigur de nerabdare ca ajunge la mare. Doar ca un copil obosit e si un copil capricios, asa ca era necesar sa isi reincarce bateriile. M-am plimbat mult prin gradina hotelului pana sa adoarma, dar m-a si incantat acest lucru. Liniste si multa verdeata. Exact de ce aveam nevoie!

Alex a dus bagajele, eu am baut o cafea si ceva dulcegarie de cocktail cat a dormit cea mica, dupa care am mers sa aruncam hainele de toamna de pe noi si sa le inlocuim cu cate un costum de baie. Inca aveam timp sa ne bucuram de prima dupamasa de apa sarata. Plaja ceva mai ingusta fata de cea a hotelului unde fusesem cazati in 2018, nisipul mai fin, intrarea in apa destul de abrupta pentru un copil bezmetic de entuziasm. Norocul nostru face ca domnisoara din dotare sa fie destul de precauta. A intrat cu picioarele si a venit sa ne cheme cu ea.

Intr-o gradina uriasa sunt dispersate multe casute micute si dragute, pe un nivel sau doua. Camera mare, spatioasa, cu finisaje simpliste si moderne. Si cel mai important aspect: cu o draperie groasa care ma apara pe mine de soare si imi induce starea de somn. Pardon! Doar ma apara de soare, ca starea de somn e indusa de caldura, mare si mancare. Mi-a placut ce am vazut cand am intrat pentru prima data in camera, iar sotul a fost din nou incantat de dus, in care nu se simtea inghesuit si putea stropi in toate directiile fara riscul de a strica ceva.

Dupa prima baie in apa calda a marii Mediterane, am facut un dus, am luat la repezeala pe noi primele haine ce isi faceau aparitia din bagaj si am pornit-o spre restaurant. Mancare multa, cum e peste tot in Turcia, diversificata, dar si de duzina. Niciodata nu se va putea gati exclusivist pentru o mie de persoane. Noi am gasit ce sa mancam. Cea mica vesnicele paste la cina, eu din prima seara m-am focusat pe vita la gratar cu salata sau legume, iar Alex…aaa… manca si el ce ii tragea cu ochiul, cate putin din toate. Am evitat toti 3 tot ce continea sosuri. Iar dupa cina, printre multitudinea de deserturi afisate, mi-am gasit si baclavalele. Salivez in timp ce va povestesc despre ele, asa sa stiti! Erau extraordinare! Doar in Grecia, acum foarte multi ani, cred ca in 2001,am mancat asa bunatati. Adica doar inca o data in viata!

Urmatoarele zile le-am petrecut pe plaja. Petra a vrut, a doua zi, la aquapark-ul pentru copii. S-a dat o data si a decis ca ii place mai mult nisipul si marea. Suntem din nou, niste norocosi! Sper sa nu isi schimbe preferintele niciodata!

Tot o singura data a ajuns si la centrul de activitati pentru cei mici, insotita de noi, unde a pictato-lipito-colorat o farfurie de carton.

Doua seri le-am petrecut si in zona destinata exclusiv copiilor, destul de intinsa: tobogane, casute pentru activitati si un teren mare unde seara se tineau spectacole tematice.

Imi pastrez opinia din primul articol scris: cand iti iei un concediu de 7 zile la MARE, stai pe plaja, te joci in nisip, gusti din el, iti clatesti gura cu apa sarata, orice doar sa te bucuri de mare si soare! Cred ca in fiecare oras mai mare din Romanica noastra draga exista un loc de joaca pentru copii si un strand/o piscina. Sigur tarifele la acestea 2 nu se ridica la nivelul unui concediu de 7 zile!

Noi am ales acest hotel, in principal pentru ca nu e un monstru cu mii de camere una peste alta, pentru ca are verdeata si larghete. Iar in al doilea rand, pentru ce are de oferit celor mici. Are intradevar facilitati pentru copii. Pentru copiii care sunt si atrasi de acele facilitati. Putini erau, va spun sincer! Majoritatea, spre surprinderea si bucuria mea, erau la plaja. Seara, intradevar, locul de joaca se umplea. Si camera lego. Asemeni hotelului,cu camerele distribuite intr-o gradina,in casute mici,la fel era si la locul de joaca pentru copii: diferite casute colorate,in fiecare din ele desfasurandu-se cate o activitate.

Ce i-a placut si in acest an: la mini disco. Nu reuseam sa ajungem la masa de teama sa nu inceapa cumva mini disco si noi sa nu fim acolo. Tot in zona de amfiteatru, o doamna avea un stand cu ‘tablouri’ albe si lipicioase,pe care parinti le cumparau si copii le ‘mazgaleau’ cu nisip de diferite culori. O amintire simpatica, zic eu!

7 zile nu am iesit din resort. Am facut-o anul trecut, am fost pana intr-un orasel din apropiere unde, inafara de un bazar nu prea aveai ce vedea. Singurul eveniment iesit din rutina a fost vizita unei testoase. Intr-o dimineata,cand ne deplasam alene spre restaurant, florile de pe marginea aleei parca prinsesera viata. Ce sa vezi? O carapace se misca si ea alene si nu putea sa iasa dintre tulpini. Este o zona cu plaje blue flag,iar testoasele sunt veterane.

Dupa ce am fost de 2 ori la all inclusive in Turcia m-am convins de unele lucruri. Hotelurile recomandate ca fiind child friendly sunt, defapt, parent friendly, ca cei mari sa aiba momentul lor de a savura o bere. Sau, in functie de preferinte, mai multe beri. Doar ca, in general, cam 2 adulti insotesc un copil in concediu, deci pot sa bea berea cu schimbul. Iar ideea de a tine un copil intr-o casuta sa picteze, coloreze sau sa se joace cu lego, in 3 din cele 7 zile platite de tine sa fiti la mare, mi se pare cam trist, ca sa nu o spun altfel. Dar fiecare e liber sa decida pentru sine. Eu am decis si a fost ultimul an de all inclusive.

A picat la fix acest concediu, mi-a adus relaxarea si deconectarea mult dorita, dar a fost suficient. Daca am fi adeptii unei astfel de vacante,de lenevit la soare, fara alte asteptari, m-as intoarce! Dar sunt atat de multe lucruri de vazut in lumea asta…!

Anul ce vine imi doresc ca 3,4 zile sa ma incante peisajele, cladirile, animalele si oamenii intr-un mers domol, de relaxare. Nu sunt nici in cealalta extrema,7 zile sa umblu necontenit. Cu totii cred ca avem nevoie de putin repaos si fizic si psihic.